Ce să iei cu tine într-o vacanță cu autorulota

Te-ai gândit să pleci în vacanță cu autorulota pentru prima dată?

Un plan bine pus la punct te ajută, indiferent dacă te așteaptă o aventură sau un concediu relaxant.

Te ajutăm să te pregătești ca să iei cu tine tot ce este necesar.

În concediul cu autorulota o să-ți poți manifesta liniștit libertatea nemărginită care o să-ți aducă clipe de neuitat. Te așteaptă senzații care nu pot fi captate într-o poză, oricât de multe ai încerca s-o faci perfectă, de dragul amintirilor.

Iar dacă acum închiriezi pentru prima dată o autorulotă pentru vacanța ta, acest articol cu siguranță este pentru tine.

Oricât de mult ne-ar plăcea noutățile, acestea vin și cu o doză de necunoscut. Această nouă experiență cu autorulota o să îți ofere aventura și liniștea de care ai nevoie, împreună cu aerul proaspăt de munte sau briza mării.

Iată 7 categorii de obiecte pe care să le incluzi în vacanța ta, astfel încât să ai în totalitate confortul unei case într-o autorulotă închiriată:

  1. Mâncarea pentru tine și întreaga familie

Mâncarea și tot ce intră în această categorie sunt: lapte, ouă, pâine, carne, fructe și legume, brânză, cașcaval, cafea, ceai, condimente (sare și piper), ulei și oțet, tot ce folosești în general acasă în bucătărie.

Cel mai simplu este dacă te gândești ce mănânci la micul dejun, la prânz și la cină. Și din când în când o să-ți cadă bine „ceva bun” sau „ceva de ronțăit”. Ai loc suficient pentru toate astea.

Stai liniștit, frigiderul și în congelatorul autorulotei sunt încăpătoare ca să pui mâncarea necesară pentru întreaga familie.

Lista continuă cu apa și celelalte băuturi pe care vrei să le iei cu tine. Gândește-te la suc, bere sau o sticlă de vin pe care s-o consumați cu toții în prima seară, după ce campați.

În autorulota FeelAdventure ai deja la îndemână o masă de camping pliabilă și patru scaune, dar și grătarul împreună cu ustensilele necesare.

Dacă ai de gând ca la prânz să mânânci la gastro-local, la un restaurant sau o pensiune, ia asta în calcul.

  1. Produsele de igiena personală

Pregătește periuța și pasta de dinți, șamponul, gelul de duș, cremele și celelalte produse pe care le folosești pentru igiena ta zilnică. În dulapul din baie o să îți poți așeza tot ce consideri că vei folosi.

Asigură-te că ai toate produsele pe care le utilizezi de obicei astfel încât să călătorești confortabil. De data aceasta, prin autorulotă, ai și cazarea și transportul la un loc.

  1. Produse pentru curățarea suprafețelor

Poți lua și un minim de produse de curățare: diferite soluții pentru dezinfectarea sau curățarea suprafețelor pe care le vrei mereu curate. În acest caz este suficient dacă iei ceva doar pentru ștergerea mesei.

Autorulotele FeelAdventure sunt curățate și igienizate cu substanțe speciale de fiecare dată când sunt aduse înapoi dintr-o călătorie. Nu va fi nevoie să cureți ceva înainte de a-l folosi. De aceea pune doar substanțele de care crezi că vei avea nevoie pe timpul concediului.

  1. Lenjeriile de pat

Aici îți recomand să iei doar lenjerii de pat și o pătură pentru natură.

Autorulotele FeelAdventure au un pat dublu în spate de dimensiunea 215×130 cm, un pat dublu deasupra cabinei 209×160 cm și un pat auxiliar pentru copii 185×125 cm.

Însă dacă îți dorești să stai noaptea să privești stelele și să te bucuri de aerul răcoros, îți recomand să pui și pături în care poți să stai sub marchiză, pe veranda autorulotei.

  1. Hainele pentru diferite activități

Ia cu tine haine lejere, pijamale, geci, în funcție de sezon, prosoapele pe care le vei folosi în interiorul autorulotei, dar și costumul de baie și prosoapele de plajă, dacă ai de gând să te duci la mare.

Pentru toate acestea ia și încălțămintea potrivită și nu uita de pălărie / căciulă și ochelari de soare.

Acum nu mai ești limitat la doar una sau două locuri de cazare. Parchează și explorează oriunde te prinde un peisaj mirific și vizitează munții sau fă plajă acolo unde până acum îți era inaccesibil.

Chiar ai acces la toate locurile îndepărtate și te mai așteaptă lucruri noi pe care să le descoperi, de aceea este bine să pui cu tine hainele potrivite chiar și pentru aventură. Ia-ți echipamentul și celelalte obiecte pentru activitățile sportive, în funcție de preferințele tale.

Acum nu mai ești constrâns de timp și nu este necesar să pui totul la punct cu câteva luni înainte de plecarea propriu-zisă. Mobilitatea implică și libertate, de aceea este bine să ai la tine toate echipamentele pe care crezi că le vei putea folosi, este loc suficient.

Pe lângă spațiul din interior ai spațiile de depozitare generoase și pe ambele părți ale autorulotei, dar mai poți folosi și un suport pentru 4 biciclete. Poți lua cu tine trotinetele, rolele, skateboard-ul, trusa de pescuit sau chiar schiurile.

  1. Trusa medicală personală

Să iei cu tine și trusa medicală care să conțină minimul necesar de care ai nevoie în caz că apar anumite situații imprevizibile.

În această categorie intră și cremele pentru protecție solară și cele care calmează arsurile în urma expunerii timp îndelungat la soare.

În interiorul autorulotei ești în siguranță pentru că ai plase la geamuri împotriva insectelor, însă dacă te duci în natură într-un loc apropiat de apă, poți lua cu tine sprayul de pentru protecție împotriva țânțarilor.

  1. Documentele necesare

Ultima categorie este poate cea mai importantă pentru că-i vorba despre documente:

  • cartea de identitate,
  • permisul de conducere,
  • certificatul de înmatriculare,
  • asigurarea autorulotei
  • și celelalte documente care trebuie să fie asupra ta în funcție de călătorie.

Pentru că poți oricând să schimbi locul de campare, destinația este cea pe care o stabilești tu.

Poate ai găsit un colț de rai sau un orășel pitoresc și vrei să rămâi câteva zile doar în acea zonă sau poate ai ajuns într-o destinație care nu este cea mai interesantă. Acum poți porni la drum mai departe, pentru că nu te ține nimic în acel loc.

Asta înseamnă să ai libertate cu autorulota, să te bucuri de orice loc îți este drag inimii.

Rezervă-ți autorulota!

Autorulotele FeelAdventure sunt fabricate în 2021, de aceea ele îți oferă confortul, siguranța și sprijinul tehnic ca tu să ai o vacanță relaxantă.

Ele sunt de ultimă generație și dispun de toate dotările necesare pentru a-ți oferi confortul unei case de vacanțe pe patru roți. Aceste autorulote sunt cu mult superioare față de cele cu care găsești imagini generale pe internet. Acum ai confortul și luxul într-un singur loc.

Baia igienizată (cu toaleta și cabina de duș) și bucătăria curată sunt complet echipate.

Ai la dispoziție aragazul cu trei ochiuri, frigiderul, congelatorul, blatul de lucru și vesela, tigaia, bolurile, tacâmurile și paharele pe care să le folosești.

Nu-ți fă griji pentru spațiu pentru că va fi suficient pentru întreaga familie. Și ai avantajul de a despacheta o singură dată, după care toate obiectele le poți avea la locul lor, indiferent de cât de multe zone vizitezi și în câte puncte staționezi.

Acum nu-ți mai rămâne decât să faci rezervarea și să te apuci de bagaje ca să iei toate cele necesare în prima ta vacanță cu autorulota:

Rezervă-ți autorulota ca să te bucuri într-adevăr de libertate!

Distribuie articol